136 ani de la naşterea lui Octavian Goga
Pe data de 1 aprilie 1881, în localitatea ardeleană Răşinari, se năştea Octavian Goga, unul dintre cei mai importanţi poeţi români şi una dintre figurile reprezentative ale literaturii transilvănene în contextul istoric al Marii Uniri din 1918.
Crescut într-o familie preoţească, Goga s-a distins, prin operele sale, ca unul dintre artizanii cei mai de seamă ai satului românesc, cântând în poeziile sale condiţia ţăranului român şi rolul acestuia de păstrător de seamă al specificului românesc.
Poeziile sale ne transmit emoţia ţăranului român, în special a celui transilvănean, reprezentând adevărate izvoare istorice care transmit peste veacuri poveşti nemuritoare despre viaţa satului românesc.
(Sursa foto: cuvintecelebre.ro)
Comentarii recente