Pages Menu
Categories Menu

Posted on Mar 13, 2019 in Cultural, Personal | 0 comments

13 martie – nașterea lui Mircea Eliade

Pe 13 martie 1907 se năștea la, la București, Mircea Eliade. Scriitor, filosof, istoric al religiilor și profesor la renumita Universitate din Chicago, Mircea Eliade este una dintre personalitățile enciclopedice nu doar ale României, ci ale culturii universale.

Puțini români au marcat domeniul în care au activat cu profunzimea și pasiunea demonstrate de Mircea Eliade în domeniul istoriei și credințelor religioase. Unul dintre cei mai apreciați români în străinătate, Mircea Eliade, marele filosof, și istoric al religiilor, este o dovadă a geniului românesc oferit în dar de neamul nostru întregii umanități.

Mărturisesc că mă leagă de opera și creația lui Mircea Eliade și imensa dragoste pentru India și Orient, preocupare care îl așază pe filosoful român printre lecturile mele favorite pentru că evocă o lume misterioasă, cu rădăcini adânci și cu o bogată trăire spirituală. Romanul “Maitreyi” este una dintre operele de căpătâi semnate de Eliade pe care o recomand cu căldură tuturor, o lectură care m-a fascinat în adolescență și care mi-a insuflat totodată și pasiunea pentru cultura indiană.

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.