Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 25, 2018 in International, Personal, Social | 0 comments

Ziua internaţională a comemorării victimelor sclaviei şi comerţului transatlantic cu sclavi – 25 martie

Ziua internaţională a comemorării victimelor sclaviei şi comerţului transatlantic cu sclavi ne readuce în atenție lecțiile fundamentale de care trebuie să luăm aminte din acest capitol dureros al istoriei umanităţii, în care timp de peste 400 de ani, mai mult de 15 milioane de bărbați, femei și copii au fost victime ale abominabilului comerț cu sclavi.

Anul acesta, tema zilei internaţionale a comemorării victimelor sclaviei şi comerţului transatlantic cu sclavi este “Reușitele și luptele pentru libertate și egalitate” – un îndemn pentru noi toți de a ne bucura, dar și de a ne lupta în fiecare zi pentru libertatea semenilor noștri și pentru egalitatea în drepturi a tuturor oamenilor, în mod special a celor care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru.

De la rasism şi intoleranţă la ură şi violenţă este un singur pas, iar practicile teribile generate de aceste prejudecăţi lasă răni care cu greu mai pot fi vindecate. Astfel, pentru ca lumea în care vor trăi copiii noștri să nu mai fie una întinată de tarele rasismului și ale sclaviei, trebuie să combatem ignoranţa şi prejudecăţile care stau la baza acestora şi să milităm din toată inima pentru oportunităţi şi drepturi egale pentru toţi.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.