Pages Menu
Categories Menu

Posted on iul. 1, 2019 in International, Politic, Social | 0 comments

Întrevedere cu ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu

Excelentă întrevedere astăzi cu domnul Nicolae Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, în contextul vizitei pe care acesta o efectuează la București, la invitația Ministerului român al Afacerilor Externe.

Cu această ocazie, am subliniat faptul că România a susținut în mod constant Republica Moldova în eforturile de avansare a obiectivelor sale europene, în acord cu Parteneriatul Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Guvernul României rămâne un partener de nădejde privind parcursul european al Republicii Moldova și al efortului de îmbunătățire a vieții tuturor cetățenilor din țara vecină.

De asemenea, în cadrul discuțiilor, a fost evidențiată importanța continuării reformelor asumate de Republica Moldova în baza Acordului de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, precum și a unui angajament clar pentru continuarea implementării proiectelor de cooperare derulate cu România, în mod special a proiectelor strategice de interconectare România – Republica Moldova.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.