Condamn cu fermitate atacul terorist din Christchurch, Noua Zeelandă

sursă foto: www.qt.com.au
Condamn cu fermitate atacul terorist care a avut loc la două moschei în Christchurch, Noua Zeelandă, în care cel puțin 40 de persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci rănite.
Din păcate, acţiunile teroriste continuă să curme vieţi nevinovate peste tot în lume. Astfel de atacuri sunt profund condamnabile. Sunt nu doar atacuri la adresa democrației, ci adevărate crime împotriva umanităţii.
Așa cum am afirmat de fiecare dată, prin colaborare și cooperare internaţională, trebuie să ne concentrăm eforturile pentru asigurarea securităţii cetăţenilor în faţa actualelor ameninţări, în mod special în prevenirea şi combaterea terorismului.
Condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în cumplitele evenimente din Christchurch și multă putere de luptă celor răniți pentru a trece peste acest șoc.
Comentarii recente