I-am promis d-nei Ana Birchall, in urma cu ceva timp, ca voi scrie un post pentru blogul dansei. Asa ca, pornind de la postul anterior, am sa incerc sa ma tin de promisiune. Din respect pentru dansa voi face un sacrificiu si voi scrie Romania cu R mare lucru care nu se intampla pe McGogoo.ro.

Articolul urmator nu este nici o analiza si nici un studiu. Nu este nici exhaustiv si nici nu raspunde intrebarii din titlu ci doar incearca sa lanseze o provocare sa puna cateva intrebari legate de societatea romaneasca de astazi, asa zisa capitalista, democratica si guvernata de un stat de drept…

Din pacate fara sa facem sondaje, cercetari sociologice amanuntie putem sa observam ca in Romania de astazi nu exista nimic din cele enumerate mai sus si o serie de lideri pretind. Tot ceea ce avem este un fel de conglomerat de corporatii, fals denumite partide politice, si organizatii civice, care se rotesc din cand in cand la putere.
Este de ajuns sa urmaresti ziarele sa iti dai seama ca statul roman a fost subminat in acesti 20 de ani de catre elitele sale fie ele economice, culturale si politice, elite care ar fi trebuit sa fie un model pentru cetateanul obisnuit si care ar fi trebuit sa isi foloseasca inteligenta in scopul benului comun si nu in interesul personal.

Trecand peste introducere sa revin la subiect: Unde se afla si incotro se indreapta Romania? Spre ce fel de stat ? Minimal sau maximal? Iar, din aceste intrebari se nasc insa altele. Prima dintre acestea: ce fel de stat am avut in ultimii 20 de ani? A fost el maximal sau minimal?
Daca ne raportam la sanatate, infrastructura si educatie (domeniile cele mai importante penru orice natine) pe de o parte observam degradarea sistemului sanitar cu personal medical care este platit prost pentru ca „primeste spaga de la pacienti – altfel acestia sunt lasati sa moara”. Vedem cu totii distrugerea infrastructurilor de apa, canalizare, cai ferate, sosele, construirea haotica de retele de internet si cablu TV. In ceea ce priveste educatia in 20 de ani s-au facut atatea modificari, de la an la an, incat niciodata elevii si profesorii nu stiu daca intr-un an scolar elevii au impartita perioada scolara in semestre sau trimestre. Nu stiu la cate materii vor da BAC-ul. Asa zisa autonomie universitara a permis inlocuirea examenelor de admitere prin proba scrisa si inlocuirea acestora cu sustinerea unei lucrari in fata unei comisii, lucrare care poate fi facuta de altcineva si invatata papagaliceste de cel care se prezinta la examen (pesupunand ca membrii comisiei sunt obiectivi si nu favorizeaza/defavorizeaza unii candidati).

Daca ne luam dupa adversarii lui Traian Basescu, mai mult sau mai putini analisti politici, care o tin mortis pe a lor spunand ca acesta este un dictator am putea spune ca in Romania avem sau vom avea un stat maximal, condus de un presedinte cu mana forte sau jucator cum ii place acestuia sa se autodenumeasca. Nu voi insista asupra acestui aspect deoarece se vor gasi altii mai inteligenti decat mine sa faca analiza regimului Basescu.

Daca ne raportam insa la tipurile de regim politic descrise de Aristotel sau Robert Michels avem, in Romania, un grup de elite oligarhice care conduc destinele tarii. Personal cred ca Legea de Fier a Oligarihiei enuntata de Michels caracterizeaza cel mai bine modelul de societate din Romania in perioada post-Ceausescu. Pentru ca statul a intervenit in economie prin scutori de taxe, privatizari pe mai nimic – fara sa ceara un plan de restucturare protejand interesele clientelei de partid. Clientela financiara care a devenit de la o zi la alta tot mai puternica si care conform presei controleaza de fapt oamenii politici.

Trei variante

In ianuarie 1990 Romania avea inca trei variante de societate economica pentru care ar fi putut opta: Neutralitate precum Elvetia, Welfare state precum Suedia sau paradis fiscal precum tarile din America Latina. Nu a adoptat nici unul din ele preferand un model economic care se dovedeste de la o zi la alta ca nu este atat de perferct iar mana invizibila nu stie cum sa se descurce in situatii atipice.

Unul din parintii liberalismului economic si anume Adam Smith, spunea ca exista o mana invizibila care regleaza de la sine viata economica. Ca atare capitalismul nu are nevoie de interventia statul in economie pentru ca piata se regleaza singura. Asadar in conceptia parintelui economieie un stat minimal este acela unde puterea executive nu se amesteca in ecomonie.

Teoria lui este perfecta insa intr-o ecomomie de piata perfecta. Care nu exista nicaieri. Pentru ca trebuie sa luam mereu in calcul interventia omului care perverteste profiturile unei companiei in scopuri proprii. Criza din America, extinsa rapid in intreaga lume, nu ar fi fost posibila daca staful unor banci (si nu numai) ar fi fost preocupati de functionarea fireasca a bancilor, de profitul companiei in care lucrau si nu de interesele, firesti de altfel, personale. Nu vreau insa sa insist asupra acestui aspect. S-a scris destul de mult despre directorii bancilor care si-au dat prime de ordinul sutelor de mii de dolari, de angajatii care acordau credite de ordinul zecilor sau chiar sutelor de mii de dolari garantate cu cocioabe de cel mult 1000 de dolari.

Dupa caderea comunismului o serie de analisti economici au criticat interventia statului in economia autohtona. Presa a preluat mesajul occidentului care cerea privatozari rapide si ne-am grabit sa vindem companii mai mult sau mai putin falimentare (sau falimentate de firme capusa), unor companii straine care eu inceput sa faca profit fara sa investeasca prea mult in tehnologie. Indraznesc ca in Romania statul a fost minimal in aceste cazuri. Nu i-a pasat ca bunurile care erau comune au ajuns pe mana unor excroci autohtoni sau internationali.

In sens filosofic  modern Statul, in conceptuia filosofilor contractualisti este rezultatul unor contracte invizibile intre indivizi si grupuri de  indivizi care renunta la suveranitatea lor proprie lasand unui Leviathan dreptul de a decide in locul lor.
Statul maximal este cel mai bine reprezentat de regimurile totalitare unde interventia statului se face simtita in cele mai mici detalii, patranzand pana si in familia indivizilor [probabil multi isi amintesc de celebrele decrete ceausiste prin acare femeia era obligata la minim 5 copii dar si alte aberatii pe care nu are rost sa le enumar].

Romania dupa 1989 desi se presupune ca este un regim democratic cu un stat minimal in realitate lucrurile nu au stat deloc asa. Am observat cu totii interventia statului atat in doemlui public cat si in domeniul privat. Nu putini sunt milionarii de carton care au primit reesalonari sau stergeri de datorii din partea statului.

De unde atata ura?

In ultima perioada ma ingrijoreaza insa ceva. Vad din partea sectorului rpivat o ura impotreiva functionarilor publici, ura absolut absurda si nefondata. Tot mai des aud sintangma “puturosii aia de la guvern care traiesc din banii mei”
E adevarat ca traiesc din banii contribuabilului si este devarat ca multi functionari publici sunt onerosi sau nu isi fac treaba pentru care sunt platiti sau si-o fac prost.
Nu este insa mai putin adevarat ca sunt destui care muncesc pe bani putini si abia isi duc zilele de azi pe maine.
Am auzit, de asemenea, rabufnirea unora (chiar si pe acest blog) “de ce statul trebuie sa ii sustina, pe betivii care nu muncesc, pe banii mei?” Corecta intrebarea. Insa eu lansez alta intrebare: unde are in Romania de azi un barbat/femeie de peste 40 de ani sansa sa se angajeze ?
Anunturile pentru locuri de munca sunt mereu pline de oferte. Daca le analizezi cu atentie insa ele se adreseaza mai ales tinerilor. Tineri care nu au experienta dar care pot fi formati si, as putea spune chiar indobitociti, de o mare companie care ii va exploata fara scrupule. Din fericire nu au murit decat doua femei in Romania din cauza muncii. Dar cu siguranta sunt destui oameni care muncesc peste 8 ore/zi si care au sau vor avea probleme de sanatate.
Pe de alta parte am auzit oameni din sistem care lucreaza cu publicul si sunt exasperati de modul in care sunt tratati de public. Sunt jigniti, se tipa la ei, adesea fara vina lor. Cine are dreptate?

As putea sa fac precum regele Solomon si sa spun ca si unii si ceilati au dreptate dar am sa ma comport precum Toma Necredinciosul si am sa le spun ca au dreptate cu totii, din nou, doar teoretic.

Machiaveli, pe nedrept hulit de afoni, a facut un pas important in studiul si practica politica placand “de la ceea ce este” si nu ” de la ceea ce ar trebui sa fie asa cum erau povaduita de la Platon incoace filosofia politica. Gresala din ultimii 20 de ani pleaca tocmai de la neintelegerea profunda a societatii romanesti. Politicile publice au plecat mereu de la premisa „ar trebui sa fie” si nu de la situatia de facto, de la Romania reala.
Functionarii publici au incasat, unii dintre ei, diverse sporuri salariale unele de-a dreptul absurde cum este, deja celebrul, sporde zambet. Mediul privat la randul sau s-a fofilat de taxe catre stat in diverse moduri. Un exemplu de eludare a taxelor este cel al salariatilor. Mai toate firmele au trecut in cartea de munca un salariu mai mic de cat cel real. Sa nu mai discutam de marfa nefacturata.

Romania nu are prea multi functionari publici ci are prea putine companii private, sanatoase, care pot sa functioneze si fara comenzi din partea statului.

Sti totusi… avem nevoie de interventia statului? Cel putin in cele trei domenii enuntate mai sus?

Daca pana si SUA au inteles ca un liberalism salbatic de tip “laissez faire” este daunator pe termen lung, se va naste mereu intrebarea ” pana unde poata statul sa intervina? Si in ce domenii?
Planul lui Barack Obama privind reforma in sanatate (care va costa 900 de miliarde de dolari în următorii 10 ani) propune crearea unui program de asigurări publice astfel încât toţi americanii să aibă access la serviciile de sănătate. Si, daca nu ma insel, reformele propuse de Obama seamana cu reforma numita Medicare din Canada propusa si implementata de Tommy Douglas si CCF la inceputul secolului 20.

In loc de Incheiere.
Desi pentru marea majoritate a cititorilor acestui blog nu este nevoie sa explic ce inseamna Wellfare State , o voi face totusi pe scurt. Wellfare State – Statul bunastarii generale este un concept in care rolul statului este foarte important in domeniile cheie.
De aceea cred ca interventia statului trebuie sa existe. Avem nevoie de invatamant gratuit, avem nevoie de sanatate si avem nevoie ca statul sa se preocupe de infrastructura. O natiune inculta este inexistenta. O natiune bolnava poate sa isi semneze certificatul de deces in cartea de istorie.
Avem nevoie de infrastructura pentru multe motive. Am sa dau cateva exemple. Avem nevoie de retele de apa pentru ca sunt sate unde copii sunt plini de paduchi. Avem nevoie de Sosele pentru ca acei copii trebuie sa ajunga la scoli. Ne trebuie retea de internet intrucat nu traim izolati pe o insula si facem parte din statul global iar comunicarea rapida este cheia succesului in toate celalte domenii. Avem nevoie de cai ferate pentru ca transportul feroviar este un mijloc social de transport…

Astept critici, sugestii si competari la cele spuse mai sus. Stiu ca sunt multe dar nu mi-am porpus sa scriu un roman si nici sa pun monopol pe blogul d-nei Birchall.

Ioan Enache [ by McGogoo.Ro]

Mai multi prieteni m-au felicitat pentru ideea de a posta guest posturi pe blogul meu insa m-au si criticat pentru faptul ca acestea sunt gazduite doar in  prima saptamana a lunii.

In urma “presiunilor” a luat decizia de  anula conditia “prima saptamana a lunii”  si ca atare se pot trimite articole care sa fie postate  pe acest blog in orice perioada.

Pentru a nu ingreuna insa blogul prin comentarii, guest post-urile vor fi trimise la adresa de email: birchallana [at] gmail [dot] com
Multumesc pentru incurajari!

Am primit prin email un document din partea Edu Cer (una dintre cele mai active si serioase organizatii neguvernamentale din domeniul educatiei) cu rugamintea de a-l publica pe blog.  Imi cer scuze ca o fac cu intarziere si ii asigur in continuare de sprijinul si aprecierea mea.

Marele Jaf Academic
Salarii lunare de la stat de sute de milioane de lei pentru „baietii destepti” din universitati si academii

Campania Edu Cer: Un singur salar’, pentru orice bugetar!

Salariul lunar net al presedintelui Romaniei este de aproximativ 6 400 lei. In documentul de mai jos oferim contribuabilului roman nume de „baieti destepti” din sistemul universitar si academic care primesc de la statul roman, incalcand Codul Muncii, salarii lunare nete de 4-5 ori mai mare decat seful statului (peste 25 000 lei pe luna).
Nu exista nici un membru al Academiei Franceze sau Engleze, cele mai prestigioase Academii de Stiinte din lume, care sa primeasca un salariu de la stat mai mare decat salariul presedintelui Frantei sau al primului ministru britanic. Nu intamplator, cei peste 70 de rectori din Consiliul National al Rectorilor s-au opus in unanimitate noului proiect al Legii Educatiei Nationale, pentru ca le afecteaza singurele interese care conteaza cu adevarat pentru domniile lor, puterea si banii. Cei care se opun noului proiect de lege a Educatiei Nationale sunt exact profitorii “sistemului” academic actual: unul pur clientelar, macinat de clanuri, coruptie, impostura si dorinta de imbogatire a sefilor de gasca.
Apreciem ca fenomenul de masa al multiplelor cumuluri ilegale de salarii bugetare din mediul universitar si de cercetare face ca anual sute de milioane de euro sa se scurga din bugetul de stat direct in buzunarele clanurilor si gastilor oligarhiei academice post decembriste, in cardasie cu clasa politica.

Toate acestea anomalii sunt posibile datorita complicitatii institutiilor statului : Guvernul Roman, Fiscul, Curtea de Conturi si nu in ultimul rand rectorilor universitatilor sau conducerii Academiei Romane care tolereaza si incurajeaza astfel de angajati.
In fapt, multe dintre personajele de mai jos, unii dintre ei impostori in stiinta autentica, primesc de la statul roman salarii lunare mai mari chiar decat laureati ai premiului Nobel! Acest lucru se intampla intr-un moment de mare criza economica pentru tara, cand profesorii din Buzau nu isi primesc salariile de saptamani intregi iar tinerii sunt mentinuti someri si li se refuza intrarea in sistemul academic pe motiv de „blocare a posturilor”.
Grav este faptul ca angajatorii incalca cu buna stiinta prevederi clare ale Codului Muncii, care stipuleaza ca “durata maxima a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana” (art. 111).
Legislatia incalcata in mod flagrant:
Codul Muncii, Art. 111. [durata maximă a timpului de muncă]
(1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
Explicit: un profesor universitar incadrat cu carte de munca la o universitate are, conform legii, 40 ore saptamanal de lucru incluse in norma de munca la universitatea respectiva, incluzand pe langa norma de predare efectiva si timpul necesar pregatirii cursurilor si seminariilor, pregatirea metodico-stiintifica, consultatii, indrumarea studentilor si tot ce tine de o cariera didactica si de cercetare. Raman doar alte 8 ore suplimentare, in cazul nostru la “plata cu ora”, la alte universitati sau institute. Acest lucru este in mod grosolan incalcat, cu acordul angajatorilor datori sa respecte legea, dupa cum se vede in exemplele de mai jos. Mentionam de la bun inceput ca ele nu sunt exemple izolate ci reprezinta un fenomen extins la scara nationala.
Nu suntem pentru o salarizare egalitarista, expresie a unui populism revolut. Se pot castiga salarii oricat de mari in sistemul privat, daca sunt si legal impozitate. In sistemul bugetar insa, sa castigi, ilegal, salarii de 3-4 ori mai mari decat salariul sefului statului, ni se pare in afara oricarei logici si a bunului simt.
Cerem Guvernului Romaniei sa verifice legalitatea situatiilor prezentate si sa ia masuri pentru curmarea lor prin adoptarea de urgenta a principiului « Un singur salar’, pentru orice bugetar ». Mai precis, solicitam Guvernului interzicerea explicita a cumulului de venituri salariale (chiar daca se numesc salarii, indemnizatii, indemnizatii de merit etc) de la doua institutii bugetare diferite, pentru una si aceiasi persoana.
Cerem Curtii de Conturi sa verifice cum au respectat conducerile insitutiilor publice mentionate mai jos Codul Muncii, care prevede ca o persoana nu poate munci mai mult de 8 ore pe saptamana, la plata cu ora, in afara celor 40 de ore pe care trebuie sa le efectueze la institutia unde are cartea de munca.
Cerem Agentiei Nationale de Integritate sa se sesizeze din oficiu pentru nerespectarea legii privind declaratiile de avere si sa verifice legalitatea veniturilor mentionate in continuare.
Miliardari: cazuri concrete de salarii ilegale
1) Prof. dr. Catalin Zamfir, profesor, director, cercetator, academician, etc. etc., a incasat in anul 2007 salarii totale de 350 312 Ron: adica un salariu mediu lunar de peste 290 milioane de lei (29 192 Ron/luna mai precis – deci aproximativ 7100 Euro net pe luna). De peste 4 ori mai mult decit salariu presedintelui statului. Nu stim sa existe multi laureati ai premiului Nobel care sa primeasca lunar un salariu net de peste 7000 Euro!
Domnul Catalin Zamfir este simultan profesor la Universitatea din Bucuresti (Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala) si director la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane. Nu intelegem cum un angajat al unei universitati de stat, unde conform legii trebuie sa aiba in norma de munca, (nu cea de predare), 40 de ore saptamanal, poate fi si director la o alta institutie de stat in subordinea Academiei Romane in cele 8 ore pe saptamana ramase disponibile prin Codul Muncii. Sursele din care dr. Zamfir a castigat acest salariu este bugetul de stat prin urmatoarele cumuluri: profesor la Universitatea din Bucuresti, salariu de director la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane, profesor la Universitatatea in Oradea, profesor la Universitatea din Pitesti, profesor la Institutul Adventist, indemnizatia de membru al Academiei Romane. Adica prin cumul a sase salarii bugetare!
2) Prof. Dr. Elena Zamfir (sotia celui de mai sus): a incasat in anul 2007 salarii totale de 314 264 Ron: adica un salariu mediu lunar de peste 260 milioane de lei (26 188 Ron/luna mai precis). Sursa acestui salariu de peste 4 ori mai mare decat al presedintelui statului roman: Universitatea din Bucuresti, Universitatea de Stat din Oradea, Universitatea Emanuel din Oradea, Universitatea din Pitesti, Universitatea din Constanta, Universitatea Petre Andrei din Iasi si Universitatea Adventista din Cernica (!). Doamna Zamfir cumuleaza ilegal salarii de la 4 universitati de stat si 3 univerisati private. Averea familiei de universitari Zamfir mai numara 4 apartamente, doua masini (Volvo si VW) si conturi bancare de sute de mii de euro! Intelegem care este „calitatea vietii” familiei directorului Insitutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii al Academiei Romane!
3) Prof. dr. Florian Popa, profesor, rector UMF-Bucuresti, deputat, academician, director, medic, etc.: a incasat in anul 2008 salarii totale de 314 449 lei, adica un salariu mediu lunar de 26 204 lei, de 4 ori mai mare decit salariu sefului statului. Sursa veniturilor: rector, deputat, academician, medic, director. In cele 8 ore saptamanal, la plata cu ora, cand are timp domnul Popa sa faca toate aceste activitati, in afara functiei de rector?
4) Prof. dr. Ecaterina Andronescu, rector, profesor, senator: a incasat de la stat in anul 2008 salarii totale de 183 140 Ron, adica un salariu mediu lunar de la stat de 15 260 Ron, de 2,4 ori mai mare decit salariul sefului statului. Doamna Andronescu a incasat acest salariu prin cumul triplu de functii si salarii: profesor universitar, rector si parlamentar.
5) Prof. dr. Andrei Marga, rectorul UBB-Cluj, un alt mare contestatar a Legii Educatiei Nationale, si-a completat declaratia de avere in anul 2009 folosind o smecherie: isi ascunde veniturile salariale completand in mod ilegal declaratia de avere in dreptul salariului « conform fisei fiscale » ! La fel a procedat si sotia sa, dna Delia Marga : prin urmare nu putem retine decat cele 4 apartamente pe care familia de universitari Marga, ambii cu functii de conducere in aceiasi universitate de stat, le detin.
6) Prof. dr. Nicole Robu, rector la Universitatea Politehnica Timisoara si senator: a incasat de la stat in anul 2007 salarii totale de 191 012 Ron, adica un salariu mediu lunar de la stat de 15 917 Ron, de 2,4 ori mai mare decat salariul sefului statului. Ca si doamna Andronescu dl. Robu a incasat acest salariu prin cumul triplu de functii: profesor universitar, rector si parlamentar.
7) Prof. dr. Dan Balteanu si clanul geografilor multimiliardari: in luna aprilie 2009 toate agentiile de stiri din Romania prezentau o situatie “spectaculoasa”, profesori de la Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti primeau salarii lunare catalogate ca „ocazionale” de sute de milioane de lei vechi. Mai precis: prof. dr. Erdeli George 36 842 lei, prof. dr. Ciulache Sterie 33 931 lei, prof. dr. Ielenicz Mihai 28 204 lei, prof. dr. Grecu Floare 27 839 lei, etc., desi Universitatea din Bucuresti se apropia de faliment. Salarii de aproape 6 ori mai mari decat salariul sefului statului. Numele de mai sus fac parte din “echipa” academicianului Dan Balteanu. Desi in calitatea de director al unei institutii publice era obligat sa isi posteze declaratia de avere, acesta nu si-a facut-o publica si din pacate nu putem indica precis salariile pe care le primeste lunar domnul Balteanu.

Putem doar intui ca au acelasi ordin de marime cu cele ale colegilor domniei sale. Domnul Balteanu este simultan profesor la Universitatea din Bucuresti, profesor la Universitatea din Craiova (pana in 2005 a fost si profesor la Universitatea din Targoviste, unde isi « renegociaza » intoarcerea din toamna), Universitatea din Galati, director la Institutul Geografic al Academiei Romane, membru in conducerea Institutului Social Roman (Institutul fondat in perioda 2000-2004 de camarila universitara a lui Adrian Nastase si finantat de Ministerul Educatiei), primeste indemnizatie de academician, indemnizatie de merit pe viata, etc. etc. Toate acestea sunt salarii oferite din bugetul de stat.

COMITETUL DIRECTOR EDU CER
Presedinte, Prof. Stefan VLASTON
Tel. 0722.802.165.

TINERETUL – SPERANTA PENTRU DEMOCRATIE

Da…tinerii reprezinta viitorul insa din pacate tot mai putini tineri se implica si au initiative vizavi de politica tarii. Probabil ca multi isi spun:,,si asa nu are rost”,sau: ,,nu vom rezolva nimik”.

Insa orice incercare de sustinere a ideilor si principiilor noastre politice este mai mult decat nimik…indiferent de rezultat. Doar stand si vociferand pe la colturi nu reprezinta o solutie si cu siguranta ca nu va schimba nimik!
Cred ca a te implica presupune responsabilitate si maturitate in acelas timp si totodata spirit de initiativa, chiar daca la inceput pare ca nu va avea rezultat,in timp totul se poate schimba. Eu, spre exemplu, am vorbit unei persoane politice despre opinia mea vizavi de sistemul de invatamant iar acea persoana a discutat opinia mea intr-o emisiune…si astfel am vazut ca si glasul tinerilor poate fi auzit…
Aportul tinerilor in domeniul politicii este important si poate ca niste simple discutii politice in timpul orelor i-ar face mai constienti de asta.
Si cred ca un mare ajutor la responsabilizarea tinerilor in ceea ce priveste problemele tarii si legile ei , ar putea da si guvernul si implicit ministerul care se adreseaza tineretului prin sustinerea ideilor, proiectelor lor si ascultarea mai atenta si cu mai multa seriozitate a opiniilor lor.
Faptul ca sunt tineri nu este un handicap ci o sansa…la urma urmei EI sunt viitorul.

Intrebare: Sunt tinerii din ziua de azi interesati de ceea ce se intampla in tara lor?
Loredana – http://lorybia.blogspot.com

Exista o lista de probleme importante care-si asteapta rezolvarea prin legea educatiei nationale.

Opiniile mele sunt in general postate, in extenso, pe www.educer.eu Voi ce parere aveti, punctual, pe urmatoarele probleme:

1. E corecta trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, cu pregatirea necesara, dar nu mai tarziu de 2 ani?
2. Este corecta pensionarea la 65 de ani, fara ca acest moment sa arunce persoana in afara sistemului. Dar sa nu mai indeplineasca functii de conducere (mai poate munci 10-14 ore pe zi?), fara sa fie titular pe post. (daca vine un tanar sa poata fi angajat pe postul respectiv).
3.  Alegerea conducerii universitatilor in stil colegial (prin votul colegilor) sau prin concurs organizat de proprietar (statul)?
4. Cum definiti autonomia universitara? Unde incepe si unde se termina?
5. Cum sa se faca finanantarea, functie de calitate, sau nu? Este buna finantarea per capita?

Sunt multe altele. Dar sa le luam pe rand.

Dupa ce le comentam pe astea, propun altele.

http://www.educer.eu

Stefan Vlaston (EDU CER)