” Deşi la şcoală învăţăm că va câştiga cel mai bun, cel mai frumos, cel mai cinstit, în viaţă nu se întâmplă întotdeauna aşa. Deşi la şcoală se vehiculează termeni ca demnitate, curaj, adevăr, bun-simţ, abnegaţie, deşi toată lumea „trece” prin şcoală, nu toţi oamenii pe care o să-i întâlnim în viaţă dau dovadă de aşa ceva. Un vechi proverb latinesc ne informa că: nu pentru şcoală învăţăm (ceea ce învăţăm), ci pentru viaţă. Ce mai este valabil aici, că şi în zicala românească: „ai carte, ai parte”?… Intelectualul român suferă o transformare interioară extrem de dureroasă. În dreptul fiecărei din acţiunile sale poate fi scris cuvântul “dezamăgire”. Pentru că, negreşit, ceea ce face un profesor, de pildă, nu se rezumă numai la predatul orelor, activităţi metodice, pregătiri suplimentare cu elevii în cadrul şcolii, corectarea tezelor, pregătirea personală pentru susţinerea gradelor, serbări, competiţii, simpozioane, adică nu se referă numai la ceea ce se vede, ci şi la ceea ce „nu se vede”, cum ar fi educaţia… sufletului, şi pentru ca tot ce realizează în şcoală ori pentru şcoală e… nerentabil. Interesant, dar adevărat. şi cum să nu fie aşa, când oamenii crescuţi şi educaţi la toate nivelurile în România sunt nevoiţi să plece în străinătate…?! (Nu mai iau în considerare faptul că statul român cheltuie nişte bani cu şcoala respectivilor, iar când să culeagă rodul, să fructifice investiţia, se trezeşte că n-are mijloace.)”  scrie Carmen CĂTUNESCU intr-un articol descoperit pe www.napocanews.ro, articol pe care il recomand nu numai spre citire dar si spre reflectie. Recunosc ca demult nu am mai citit ceva cu care sa rezonez atat de bine  dar care sa ma si “infurie” pentru ca nu pot sa nu recunosc adevarurile scrise atat de bine de d-na Catunescu.