Nu de puține ori am întâlnit, am citit sau mi s-a scris despre dramele suferite de români, în special tineri educați, care părăsesc țara în căutarea unui trai mai bun sau a împlinirii unui vis promovat și de promisiunile diverselor programe ale unor state. Ce pot spune este că nu toate drumurile în afara României sunt poleite cu aur, iar plecarea din țară, mai ales pentru muncă, nu trebuie și nu este deloc o decizie ușoară. În fapt, pentru guvenanti, pentru întreagă clasă politică și pentru societate până la urmă, este un serios semnal de alarmă că tinerii educați, forța tânără de muncă, trebuie să plece de acasă pentru nu mai au speranța că își pot face un rost în viață pe baza a ceea ce au în cap, cum îmi spunea mie bunica mea, ci nu pe bază PCR (Pile Cunoștințe și Relații!). Este o profundă și nenorocită dramă pentru ceea ce ar trebui să reprezinte cei mai liberi și mai fericiți ani din viață, atunci când înveți și deschizi ochii la multitudinea de posibilități pe care ți le oferă viitorul, să ai, drept prim reflex, luarea tălpășiței din Țara Românească.

Nu vorbesc în necunoștință de cauză. Cunosc mulți români inimoși și mândri că sunt români (îmi vine în minte grupul de români din Chicago, Detroit, New York, Arizona sau grupul de tineri care ne fac cinste în Seattle, la Microsoft) și care, chiar și departe fiind pentru că acolo i-a dus viața, se luptă, se implică să schimbe ceva acasă, se zbat să înființeze o școală românească, să păstreze tradiția și obiceiurile romanesti. Mai mult, eu însămi am avut norocul unor părinți care mi-au susținut educația prin nenumărate sacrificii, ca mai apoi să mă specializez la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din SUA și să muncesc într-unul dintre cele mai grele și stresante medii posibile, pe Wall Street. Știu cum este să fii departe de casă și de prieteni, știu cum este când ai poftă de o felie de cozonac doar pentru că este făcut de mama și deci cel mai bun. Cunosc riscul unei vieți în afara țării, dar am și certitudinea că întoarcerea în țara este cu atât mai interesantă cu cât experiențele dobândite în afară îți dau o perspectivă noua și o dorința incredibilă de a ajuta, acolo unde este nevoie de tine. Străinătatea nu este casă pentru mulți români, care pleacă datorită imperfecțiunilor democrației noastre și a tranziției grăbite și prost aplicate, mai ales în ultimii ani. Nu trebuie să fie, însă, nici un tărâm al conștiinței și al unor promisiuni de care nu avem parte aici, în țară. Tocmai de aceea, cu tot respectul pentru ceea ce reprezintă o dezamăgire și o dramă pentru acești copii nu pot decât să-i întreb, retoric, de ce nu-și manifestă drepturile înnăscute și garantate de propria lor nație, de ce trebuie să protesteze împotriva unor măsuri proaste pe alte meleaguri când își pot manifesta forța civică aici, acasă?

Este normal să căutăm să ne perfectăm în alte părți ale lumii, să căutăm norocul în orice direcție bate soarele, dar atunci când vrem să schimbăm ceva în noi, până la urmă, soluția nu este să fugim, ci să luptăm pentru ceea ce este al nostru. Poate că, odată și odată, ar fi o idee bună să înțelegem că democrația pe care mulți o moștenesc deja, ca generație tânără, nu reprezintă doar libertate în toate, ci drepturi cu responsabilitate; și că din exprimarea acestor drepturi curge libertatea. Și da, într-adevăr, ciocolata domnului Boc nu este din cele mai dulci, în fapt ea fiind o amară dezamăgire pentru cei care au crezut în promisiunile lui de campanie, dar atunci când cacaua este proastă și laptele acru, nu rămâne decât să facem alta, mai bună. Nu trebuie căutate ingredientele pe alte meleaguri, le avem aici și ne trebuie doar voința oamenilor s-o facă.

Povestea personală a domnului deputat Lubanovici vine, parcă, din serialele de Hollywood, cu imigrantul fugind de greutăţile comunismului şi care atinge visul american prin muncă susţinută şi dedicaţie absolută. Eforturile sale sunt de apreciat şi poate reprezenta pentru mulţi o inspiraţie. Domnul Lubanovici a fost instrumental în integrarea comunităţilor de români din Portland în corpul politic electoral naţional. Este un om de afaceri de succes, soţ şi tată pentru 5 copii. În 2008, a candidat din partea PDL pentru colegiul uninominal 3 diaspora (America de Nord şi de Sud, Australia si Noua Zeelanda) şi a fost ales deputat cu 1651 de voturi.

În 2011, activitatea parlamentară a domnului deputat Lubanovici include numai 18 luări de cuvânt în plen, 16 declaraţii politice şi 5 întrebări şi interpelări. În trei ani de activitate parlamentară, a co-semnat (nici macar initat) 49 de iniţiative legislative din care numai doua (2) au ajuns lege, una pe tema distribuţiei energiei electrice şi alta cu privire la actele de stare civilă. În aceasta din urmă, se stipulează că “transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti”. Este singura astfel de iniţiativă legislativă ajunsă lege care să privească diaspora, deşi legătura cu domnul primar Chiliman n-o pot înţelege.

“Eu am venit de curând în partid şi am aderat la el într-un moment foarte dificil din toate punctele de vedere dar sunt într-un parteneriat constant şi loial cu preşedintele Traian Băsescu de peste 6 ani. Proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu o sută de mii de voturi cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion. E un obiectiv pe care-l putem atinge” declara domnul ministru in timpul Conventiei PDL din acest sfarsit de saptamana.

Chiar asa domnule Baconschi? Dar de ce doar 1 milion si nu 1.500.000 de voturi de exemplu? Oare acesta este motivul si sarcina pentru care ati fost ales prim-vicepresedinte al PDL? De misiunea si obligatia ca MAE sa promoveze o politica externa pentru Romania ati auzit? De obligatia de a scoate Romania din izolarea internationala in care se afla in acesti ani ati auzit? Sau preocuparea dvs. este sa adunati voturi pentru PDL?

Mihai mi-a trimis acest guest post pe care il aprob tocmai pentru ca de la inceputul lansarii acestei teme am rugat sa discutam serios, responsabil si fara partizanat politic importanta votului din diaspora.

” Poate aduce Legea Baconschi un million de voturi? Dupa ce am citit articolul mi-am dat seama ca intrebarea are un raspuns asteptat in diaspora: “it depends”. De ce depinde acest lucru? Sa le luam pe rind la analizat.

Ce se intimpla cu PDL? Nu are nici o sansa in diaspora in momentul acesta. Un partid cu un presedinte care este mereu confuz, cu un presedinte Presedinte care adduce mai multa confuzie. Se vede de la departare ca nu sunt pregatiti pentru lupta pe care o au de dus la alegeri. Cei din diaspora s-au saturat sa vada pensile marite micsorate cu 25% sau cit procent o mai fi pe drum, cu legi mai mult sau mai putin clare, cu un invatamint care va aduce analfabetismul la cote inalte in anii care vin, cu oameni cu pregatire profesionala care sunt azvirliti in strada de oameni de doi lei.  Domnul Williams Branza este totalmente necunoscut ca de altfel toti cei care reprezinta colegiile in Diaspora. Sa ne fi uitat domnii parlamentari? Nu prea cred. Insa ei isi aduc aminte de noi numai la alegeri. Altfel suntem inexistenti. PDL-ul este ancorat in port, echipajul nu e pregatit iar cirmaciul nici macar nu se uita la orizont.

Scris de Carmen Catunescu:

 “Romanii din diaspora sufera de romanism. E un dor care nu se lasa ostoit. Au ajuns in Valea Plangerii? Nu. Pentru ca – slava Domnului! – tara lor de bastina nu e scrum, cenusa. Pentru ca pot veni ori de cate ori vor aici. Pentru ca pot sa-i viziteze pe cei apropiati, ramasi acasa, fara restrictii. Stiu ca cei din diaspora sunt niste luptatori. Ca au reusit acolo, departe de locul unde s-au nascut. E dificil sa fii acceptat. Iar multi n-au cum sa ajunga. Multi nu se incumeta sa ramana. Si cei care se incumeta ar trebui inainte de toate sa le fie recunoscatori celor care i-au ajutat sa ajunga aici: rudelor de sange ori prin alianta, prietenilor, colegilor etc. Apoi lor insisi, ca au avut tarie si rabdare”.

 Mai multe aici.