Pages Menu
Categories Menu

Posted on mai 13, 2015 in Comunicate, Politic, Social | 1 comment

Pentru prima dată în 25 de ani de democraţie în România vom avea o lege a insolvenţei persoanelor fizice

official

Pentru prima dată în 25 de ani de democraţie în România vom avea o lege a insolvenţei persoanelor fizice

COMUNICAT DE PRESĂ

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaților a finalizat astăzi analiza şi dezbaterile pe fond asupra proiectului legislativ privind insolvenţa persoanelor fizice. Iniţiatorul proiectului legislativ, deputatul PSD Ana Birchall a declarat: “Cred că trăim un moment istoric pentru cadrul legislativ românesc. Pentru prima dată în România în ultimii 25 de ani vom avea o lege a insolvenţei persoanelor fizice”.

“Proiectul legislativ iniţiat de mine este rezultatul unui an de muncă, dezbateri și consultări cu toate părţile interesate şi oferă un răspuns la o problemă socială pe care nu o mai putem ignora – foarte mulţi români sunt sufocați de datorii. Prin legea insolvenţei persoanelor fizice poate fi implementat un cadru legislativ unic, cu reglementări clare, care îi protejează pe debitorii de bună-credinţă inclusiv în fața procedurilor de executare silită. Astfel, oamenii nu mai trebuie să stea cu frica în sân că îşi pierd agoniseala de o viaţă. Proiectul este unul echilibrat, care nu favorizează nici debitorul, nici creditorul, ci principiul de drept al egalităţii de instrumente juridice, acordând o şansă debitorului de bună-credinţă să îşi poată reeşalona datoriile”, a declarat Ana Birchall.

“Vreau să mulţumesc în principal colegelor şi colegilor mei deputaţi, membri ai Comisiei juridice, profesioniştilor de la Ministerul Justiţiei şi din Consiliul Superior al Magistraturii cu care am colaborat eficient şi am finalizat dezbaterea pe fond a legii insolvenţei persoanelor fizice, fiind o problemă de zile până la adoptarea în plen a acestui proiect de maximă importanţă pentru românii sufocaţi de datorii”, a susţinut iniţiatorul proiectului deputatul social-democrat Ana Birchall.

1 Comment

  1. Doamna deputat cu conversia creditelor din franci ce se mai aude?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.