Pages Menu
Categories Menu

Posted on oct. 8, 2015 in Comunicate, Politic, Social | 0 comments

Bullying-ul reprezintă un comportament deviant care îi afectează pe copiii din România şi pe care avem datoria să-l combatem

20151008_092810

Bullying-ul reprezintă un comportament deviant care îi afectează pe copiii din România şi pe care avem datoria să-l combatem

COMUNICAT DE PRESĂ

În declarația politică susținută în această săptămână în plenul Camerei Deputaților, deputatul PSD Ana Birchall a vorbit despre bullying, un act comportamental repetat, îndreptat spre rănirea fizică sau mentală a unei persoane şi care se caracterizează prin încercarea unei persoane de a obţine supremaţia asupra altora. “Bullying-ul este o realitate tot mai prezentă în şcoli, unde se dau adevăratele lupte pentru popularitate şi ierarhie, iar rezultatul este o generaţie de tineri mai stresaţi, mai anxioşi, uneori chiar mai violenţi, mai deprimaţi, mergând până la tendinţe suicidale. Mai mult, cei mai vulnerabili sunt copiii percepuţi ca fiind diferiţi, fie din cauza hainelor pe care le poartă, a felului în care arată sau a eventualelor dizabilităţi. Mai grav este că evoluţia tehnologiei face ca hărţuirea să nu se oprească la poarta şcolii, ci să îi urmarească pe copii peste tot prin intermediul telefoanelor, tabletelor şi computerelor, unde, la adăpostul anonimatului, poate lua forme chiar şi mai periculoase”, a subliniat Ana Birchall.

Deputatul social-democrat a subliniat că, pentru a preveni şi combate eficient bullying-ul, este necesară implicarea conjugată a familiei şi a şcolii. “Înainte de a fi deputat, sunt în primul rând mamă. Ca părinte, consider că trebuie să facem eforturi pentru a fi cât mai prezenţi în viaţa copiilor noştri, să îi ascultăm, să le fim alături şi să luăm atitudine atunci când observăm ceva nelalocul lui. Însă, pe lângă rolul major jucat de familie, o importanţă vitală o are şcoala, prin programe menite să îi îndrume şi să îi consilieze pe tineri şi să crească gradul de conştientizare a fenomenului numit bullying. Şcoala nu trebuie să rămână doar un mediu, în care ONG-urile pot derula proiecte în acest sens, ci să devină o verigă activă a acestui proces şi să ofere elevilor îndrumare şi consiliere psihologică”, a punctat deputatul PSD.

“Sub semnul zicalei «ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face», este de dorit să proiectăm o societate cât mai curată pentru copiii noştri, o societate eliberată de tumorile traumelor emoţionale – o societate fără nicio formă de violenţă, în care copiii să fie protejaţi!”, a arătat Ana Birchall, în încheierea declaraţiei politice.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.