Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 13, 2016 in Comunicate, International, Politic | 0 comments

Apreciem şi susţinem misiunea asumată de preşedinţia slovacă de a menţine unitatea, coerenţa şi rezistenţa UE la provocările interne şi externe

1

Împreună cu Excelenţa Sa, domnul Ján Gábor, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Slovaciei în România

2 3 4 5

Ana Birchall: Apreciem şi susţinem misiunea asumată de preşedinţia slovacă de a menţine unitatea, coerenţa şi rezistenţa UE la provocările interne şi externe

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților a organizat, marţi, 13 septembrie a.c., o reuniune pentru prezentarea priorităţilor preşedinţiei slovace a Consiliului Uniunii Europene de către Excelenţa Sa, domnul Ján Gábor, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Slovaciei în România.

Agenda preşedinţiei Republicii Slovace a Consiliului UE se concentrează pe patru domenii-cheie, respectiv o Europă unită puternică economic, o piață unică modernă, politici sustenabile în materie de migrație și azil și o Europă implicată pe plan mondial. Ca abordări specifice, agenda înglobează teme de prim-plan pentru evoluţia Uniunii, între care securitatea şi ameninţările teroriste, migraţia, libera circulaţie a persoanelor, relaţiile externe ale UE, unde România manifestă un interes deosebit mai ales cu privire la procesul de extindere a UE şi la evoluţiile Politicii Europene de Vecinătate, precum şi gestionarea viitorului construcţiei europene pe fondul referendumului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Referindu-se la contextul general al preluării preşedinţiei Consiliului UE de către Slovacia, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, a subliniat impactul pe care îl au evenimentele majore petrecute în acest an asupra mandatului slovac, în mod special rezultatul referendumului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. „Cu toate că agenda unei preşedinţii a Consiliului UE a fost întotdeauna afectată de evenimentele cu impact major, este pentru prima dată când asistăm la un astfel de spectru amplu de provocări ce vin să definească mandatul unei președinții. Cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană trebuie să gestioneze, pentru prima dată în istoria sa, retragerea unui stat membru, apreciem şi susţinem misiunea asumată de preşedinţia slovacă de a menţine unitatea, coerenţa şi rezistenţa UE la provocările interne şi externe”, a declarat președintele Comisiei pentru afaceri europene, Ana Birchall.

În contextul implicaţiilor pe care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană le-ar putea genera, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a declarat că: „Apreciem poziția Slovaciei reiterând în acest context că drepturile de liberă circulație ale românilor, și ale tuturor cetățenilor europeni, trebuie să fie respectate”.

În ceea ce priveşte situaţia din vecinătatea Uniunii Europene şi relaţiile cu statele partenere, Ana Birchall a ţinut să felicite în mod deosebit președinția slovacă pentru angajamentul de a impulsiona politic Parteneriatului Estic în perspectiva implementării angajamentelor luate la Summit-ul de la Riga, din 2015. „Suntem pregătiți să contribuim la acțiunile președinției pentru consolidarea stabilității politice, a securității partenerilor, pentru progresul asocierii politice şi integrării economice a Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei. În acest sens, sprijinim pe mai departe eforturile de reformă, implementarea acordurilor de asociere și liber schimb, precum şi urmărirea angajamentelor asumate în privinţa liberalizării vizelor”, a transmis preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

„Totodată, securitatea Uniunii Europene este prioritară, motiv pentru care este oportun să menţinem o capacitate ridicată de adaptare a Uniunii la toate tipurile de ameninţări, inclusiv cele emergente sau asimetrice, acordând o importanță deosebită vecinătații estice şi acțiunilor Federaţiei Ruse. De o atenţie suplimentară trebuie să beneficieze securitatea cibernetică, vitală dacă ne raportăm la ameninţările informatice care pot influenţa în mod direct securitatea infrastructurilor critice ale unui stat sau ale Uniunii Europene în general”, a adăugat Ana Birchall.

Nu în ultimul rând, referitor la tema migraţiei, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a afirmat că gestionarea acestei crize continuă să reprezinte o prioritate la nivel european şi trebuie tratată cu maximă importanţă, în acord cu principiile şi valorile ce stau la baza construcţiei europene. „Camera Deputaților a adoptat avizul motivat al Comisiei pentru afaceri europene prin care am exprimat rezerve față de orice mecanisme permanente de relocare a imigranților. Susținem așadar principiul voluntariatului, aplicarea fermă a normelor de trecere a frontierei externe a Uniunii, precum și un sistem de azil bazat pe experiența și practica internațională, exprimându-ne totodată speranța că operațiunile din Marea Mediterană nu se vor limita la salvarea migranților, ci vor înregistra în cele din urmă succese în dezmembrarea rețelelor de călăuze și traficanți”, a mai afirmat Ana Birchall.

Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților și-a exprimat rezervele față de oportunitatea și viabilitatea introducerii unui sistem de sancțiuni prin care statele membre ar putea fi obligate să plătească 250.000 de euro pentru fiecare migrant neadmis pe teritoriul național.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.