Pages Menu
Categories Menu

Posted on Jun 6, 2018 in Cultural, International, Personal, Social | 0 comments

147 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga

Personalitate marcantă a culturii şi a vieţii politice româneşti și una dintre cele mai prolifice și mai sclipitoare minți din istoria noastră, Nicolae Iorga s-a născut la 5 iunie 1871 în municipiul Botoșani. Istoric, critic literar, dramaturg, poet, enciclopedist, ministru, prim-ministru, profesor universitar și academician român, Iorga a absolvit Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma magna cum laude și a obținut doctoratul la numai 23 de ani, având să fie ulterior numit doctor honoris causa la mai multe universități europene. Nicolae Iorga a lăsat în urmă o moştenire culturală şi politică de valoare inestimabilă, motiv pentru care, la vestea uciderii sale de către legionari, drapelele de doliu a 47 de universități din întreaga lume au fost arborate în bernă.

Acum, la 100 de ani de la Marea Unire – ceasul pe care-l așteptam de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, cum spunea Iorga – trebuie să ne amintim și să îi prețuim așa cum se cuvine pe cei care au muncit, au scris, au luptat şi au gândit pentru acest ideal.

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *