Pages Menu
Categories Menu

Posted on iul. 24, 2018 in Comunicate, Economic, International, Politic | 0 comments

Vicepremierul Ana Birchall: Guvernul României susține cooperarea pe termen lung sub egida Alianței Pacificului

Vicepremierul Ana Birchall: Guvernul României susține cooperarea pe termen lung sub egida Alianței Pacificului

COMUNICAT DE PRESĂ

 

În perioada 23-24 iulie 2018, Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, a participat la reuniunea Consiliului Miniştrilor Alianţei Pacificului cu Statele Observatoare, în marja celui de-al XIII-lea Summit al Alianţei Pacificului.

În cadrul alocuțiunii susținute în Sesiunea de lucru moderată de miniştrii afacerilor externe ai celor patru state membre ale Alianţei Pacificului, viceprim-ministrul Ana Birchall a subliniat voinţa politică a Guvernului României pentru o cooperare pe termen lung sub egida Alianţei Pacificului, fondată pe valori fundamentale împărtăşite, pe relaţii bilaterale foarte bune cu toate cele patru state şi pe interese comune şi vederi convergente cu privire la viitoarea arhitectură a economiei mondiale bazată pe multilateralism, transparenţă, predictibilitate şi responsabilitate.

Viceprim-ministrul Ana Birchall a transmis sprijinul ferm al Guvernului Dăncilă pentru candidatura României la mandatul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. “Candidatura noastră pentru un loc în Consiliul de Securitate al ONU poate pune în valoare experienţa şi expertiza României care, cu siguranţa, pot fi de folos în soluționarea problemelor şi provocărilor globale cu care ne confruntăm astăzi. Vom continua să acționăm în același mod deschis, independent și onest și să promovăm inițiativele bazate pe un consens, parteneriate și incluziune”.

Totodată, a prezentat propunerea avansată de Portul Constanţa privind demararea de contacte şi discuţii exploratorii cu reprezentanţi în domeniu ai celor patru state, pentru realizarea unui proiect comun având drept scop principal creşterea şi multiplicarea oportunităţilor de comerţ şi afaceri reciproc avantajoase, punând în valoare poziţia geostrategică a Portului Constanţa ca hub regional.

Reliefând dubla identitate a Portului Constanţa, de port maritim şi fluvial, a exprimat, de asemenea, disponibilitatea României de a invita reprezentanţi ai statelor Alianţei Pacificului la cea de a 8-a ediţie a Forumului Anual al SUERD (Strategia UE pentru Regiunea Dunării), care va avea loc la Bucureşti, în perioada 27-28 iunie 2019, în timpul Preşedinţiei române a Consiliului UE şi, deopotrivă, a SUERD.

În marja reuniunii, viceprim-ministrul român a avut serie de întrevederi bilaterale cu şefii delegaţiilor din Peru, Columbia, Singapore, Panama și Uruguay, prilej cu care a reafirmat voința fermă a României de a dezvolta şi aprofunda dialogul politico-diplomatic și schimburile comerciale şi a continuat demersurile de promovare a candidaturii României la mandatul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

 

Informaţii suplimentare:

Alianţa Pacificului (AP) este un mecanism de integrare economică şi comercială fondat de Chile, Columbia, Peru şi Mexic, la 28 aprilie 2011, dar formalizat la 6 iunie 2012, prin semnarea, la Observatorul Astronomic Páranal din Chile, a actului constitutiv şi a statutului organizaţiei.

 

Comunicatul de presă pe pagina Guvernului României: http://gov.ro/ro/media/comunicate/vicepremierul-ana-birchall-guvernul-romaniei-sustine-cooperarea-pe-termen-lung-sub-egida-aliantei-pacificului&page=1

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.