Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 3, 2017 in Comunicate, International, Politic | 0 comments

Participarea deputatului Ana Birchall la reuniunea ”Discuții strategice la Tbilisi” (4-5 decembrie)

 

Participarea deputatului Ana Birchall la reuniunea ”Discuții strategice la Tbilisi” (4-5 decembrie)

ANUNȚ DE PRESĂ

 

Deputatul PSD Ana Birchall va participa, în perioada 4-5 decembrie, la reuniunea ”Discuții strategice la Tbilisi”, care va avea loc în capitala Georgiei. Conferința este organizată sub egida Administrației Prezidențiale a Georgiei și a Consiliului Național pentru Securitate din Georgia, alături de numeroși parteneri din rândul societății civile cu expertiză în domeniul securității, precum Consiliul Atlantic, Institutul Georgian de Politici, Fundația Konrad Adenauer sau German Marshal Fund of the United States.

Reuniunea va fi, totodată, o platformă pentru dezbateri și schimburi de idei între specialiști în domeniul securității și factori de decizie politici, din perspectiva gestionării provocărilor de securitate și a identificării de soluții la nivel național, regional și european.

În marja reuniunii, deputatul Ana Birchall va avea o intervenţie în cadrul seminarului intitulat “Rolul consolidat al NATO pe flancul estic – o cartografiere a parcursului Georgiei către aderarea la NATO?”.

”Reuniunea de la Tbilisi are o importanță deosebită pentru regiunea Mării Negre, îndeosebi din perspectiva consolidării securității în flancul estic al NATO. Sunt convinsă că vor fi discuții în urma cărora se vor desprinde idei utile pentru întărirea capacităților defensive în regiune, în contextul provocărilor actuale. Totodată, mesajul nostru față de partenerii georgieni rămâne același: România va rămâne o susținătoare puternică a parcursului european pe care statul georgian s-a angajat, proces pe care țara noastră îl va sprijini și în continuare”, a declarat Ana Birchall înaintea plecării spre Tbilisi.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.