Deși trăim într-o perioadă în care interesele statului național se întind mult peste granițele sale, încă ne referim la naționalitate în limita unor linii pe hârtie. Aproximativ patru milioane de români au ales să locuiască și să muncească pe alte meleaguri. Emigrăm peste granițe pentru a suplimenta populațiile active ale altor state și deficitele de specialiști. Există irlandezi care lucrează în România, la fel cum există români care muncesc în Irlanda. Aceste lucruri fac parte din realitatea secolului XXI și a globalizării și trebuie acceptate că atare.

La multi ani si tot ceea ce este mai bun si mai frumos pentru voi si familiile voaste. La multi ani si baiatului meu Andrutu!

Pe fondul crizei economice globale și a nesiguranței firești legate de sursele de energie, observ cu dezamăgire că guvernul continuă cu politica duplicitară. Se cere privatizarea unei bune părți a portofoliului energetic al statului în numele atragerii de investitori, asta în timp ce investitorii importanți au plecat sau se pregătesc să plece. În același timp, se continuă dezmățul pe investiții publice care n-au nicio logică. Alte țări din UE, cât timp nu se pot hotărî pe o politică energetică la nivel unitar, țin cu dinții și de ultima centrală eoliană pierdută-n câmp, în timp ce noi dorim să vindem acțiunile care dau majoritatea pe reactoare nucleare încă neterminate. Sunt curioasă care este logica economică pentru care statul vrea să renunțe la majoritatea acționariatului românesc pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, spre exemplu. Problema nu este tipul de management al furnizorilor de energie, ci ceea ce se întâmplă cu acea energie produsă la un preț, intrată în rețea la alt preț și până când îmi pornește mie lumina în casă, la suprapreț. Pe acel tranzit se pare că acționariatul nu se schimbă niciodată!

O adâncă dezamăgire tronează la nivel popular față de conducerea politică actuală. Aș îndrăzni să spun că trăim împreună chiar mai mult decât o astfel de senzație, susținută de sărăcie și lipsă de oportunități. În fapt, suferim de o profundă pierdere a valorilor. În furtuna sufletelor noastre, ne dorim o schimbare radicală, un drum nou care să se rupă de cel vechi, la intersecția destinului.

Puternic încărcați de regrete față de deciziile luate, gândim drumul înainte tot trași înapoi. Privim și în afară și vedem greutățile altora, dar identificăm instinctiv sursele diferite ale problemelor noastre: incompetența, lipsa de talent și de strategie, impotența unor guvernanți de a vedea peste lungul nasului. Vorbele lor goale se sparg de scepticismul nostru, iar schimbările constante în societate, nu tot timpul într-o direcție pozitivă, creează un haos în care cu greu mai putem identifica albul de negru, meritocratia de o dezamăgitoare sclavie a minții.

Vreau să vă întreb pe voi, cititorii mei, ce vă dezamăgeste la societatea actuală, pe care zei am mâniat de suntem blestemați în mediocritate, poate identificăm fire comune pe care să le scoatem din țesătura pe care o refacem de mai bine de 20 de ani.