cateva cuvinte spuse la conferinta social democratilor organizata  de Zapatero la Madrid , idei publicate in El Siglo preluate si in socialdemocracia.

Am ajuns in Stockholm, unde particip la congresul social democratilor suedezi.

Ma voi intalni si cu o buna prietena, Mona Sahlin, presedinta social democratilor suedezi, si candidata la postul de premier al Suediei la alegerile de anul viitor, o persoana care m-a ajutat mult cu proiectul meu de suflet “Familia Tanara”.

Cu Mona Sahlin, Presedinta Social-Democratilor Suedezi care m-a sfatuit si ajutat in proiectul "Familia tanara - prioritate economica si sociala"

Cu James Purnell, un bun prieten si un excelent Ministru al muncii in guvernul lui Gordon Brown

Cu James, Michael si Peter

Cu prietenii Olivier, Magdalena, Jan si Par

Revin cu cateva imagini ale unui Pacific involburat dar ametitor de frumos

Am avut doua interventii in prima zi a conferintei.

Prima, in cadrul seminarului pentru educatie, a fost despre rolul statului in sistemul de educatie.

Nu trebuie exagerat cu similitudinile crizei din anii ’30. Conditiile actuale sunt totusi diferite. Trebuie sa intelegem criza in lumina noilor realitati si provocari. Avem fenomene specifice epocii postindustriale: globalizarea, societatea informatizata dar si criza energetica, cea ecologica, climatica si demografica.

Chiar si daca ne uitam in trecut vedem ca statele care au iesit in final mai bine dupa acea criza, si razboiul care i-a urmat, au fost acele care au investit in educatia. Educatia e solutia pentru multe probleme, nu doar cele economice. Dupa cum bine spunea Gordon Brown, e de exemplu si solutia pentru a face populatia rezistenta la populism.

Investitia in educatie, in capitalul uman, este esentiala! Ar fi o greseala fatala sa folosim criza ca pretext pentru a nu investi in educatie. 

Statele care nu vor investi masiv in educatie, in inovatie si in tehnologie, comit o greseala strategica cu urmari greu de prevazut.

A doua interventie a  fost in cadrul seminarului privind rolul statului vis a vis de actualele realitati economice. 

Le-am spus o poveste despre rolul statului in economie.  

In anii ’80 ni s-a spus ca economia planificata este solutia tuturor problemelor economice si sociale. Poate ca era, insa numai pentru cei cativa din in varful sistemului. In anii ’90 s-a schimbat paradigma, iar noua directie a devenit deregularizarea ca panaceu al tuturor problemelor economice. A trebuit sa trecem de un rol maximalist al statului la unul minimalist.

Apoi ni s-a spus sa uitam de statul national care e depasit si ca viitorul apartine unor structuri suprastatale. Dupa ce cu mari eforturi si sacrificii ne-am integrat in UE am constata ca banii promisi noua de UE in numele solidaritatii europene cumva ne ocolesc. Cand am vrut sa acesam bani UE in domenii precum agricultura am descoperit o imensa birocratie. 

In anii ’90 ni s-a spus ca protectionismul e nociv, acum vedem cum “vechea Europa” incearca sa iasa din criza pe umerii unor tari din “noua Europa” tocmai prin metode de tip protectionist.

Avem nevoie de un echilibru, de o cale de mijloc pe care intre aceste extreme pe care sa o optimizam din mers rational si cu bun simt.

Am intrebat: CE PROTEJEAZA DE FAPT STATUL? OAMENI SAU JOBURI?

Nu a devenit dezvoltarea economica un scop in sine care s-a decuplat de bunastarea oamenilor? Si nu a fost acesta exact si problema principala care a condus la cadera comunismului?

Poate ar trebui ca in epoca globalizarii sa ne gandim nu doar la rolul statului ci si la rolul statelor. Acestea trebuie sa intervina activ si preventiv in problemele economice, insa nu protectionist. Altfel riscam sa pierdem, sunt nevoita din nou sa il citez pe Gordon Brown, insasi principiile morale in care credem, si pe care vrem sa cladim o societate progresista: respectul reciproc, asumarea responsabila, consensul.