Pages Menu
Categories Menu

Posted on nov. 13, 2017 in International, Profesional | 0 comments

Întrevedere cu domnul Harlem Desir, Reprezentantul OSCE pentru probleme de libertate a mijloacelor Media

În cadrul participării la vizita de la Viena a Comisiei ad-hoc pentru combaterea terorismului din cadrul Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, am participat, în calitate de membru al Comisiei, şi la o întrevedere cu Reprezentantul OSCE pentru probleme de libertate a mijloacelor Media, domnul Harlem Desir, un bun prieten şi un foarte bun cunoscător al contextului european de securitate, cu care am avut o serie de întrevederi foarte constructive şi în trecut, la nivelul cărora am reînnodat, în calitate de miniştri responsabili pentru afacerile europene, strânsa colaborare dintre România şi Franţa în domeniul afacerilor europene, stabilind, totodată, un plan de colaborare şi pentru viitor în acest domeniu.

La nivelul discuţiilor, am atras atenţia asupra pericolului radicalizării prin intermediul mijloacelor Media, cu precădere în spaţiul virtual, prin expunerea la mesaje bazate pe ură şi la materiale propagandistice transmise atât de organizaţii teroriste, cât şi de alţi actori care exploatează în mod negativ beneficiile mijloacelor de informare în masă.

În egală măsură, însă, am subliniat că este necesar să asigurăm respectarea şi protejarea drepturilor omului şi a valorilor democratice, inclusiv libertatea presei, fiind necesară asigurarea securităţii în paralel cu respectarea fără echivoc a dreptului la intimitate.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.