Pages Menu
Categories Menu

Posted on apr. 19, 2018 in International, Politic | 0 comments

Întrevedere cu adjunctul ministrului georgian al afacerilor externe, domnul Vakhtang Makharoblishvili

Împreună cu adjunctul ministrului georgian al afacerilor externe, domnul Vakhtang Makharoblishvili

 

Am avut o întrevedere foarte bună astăzi cu adjunctul ministrului georgian al afacerilor externe, domnul Vakhtang Makharoblishvili. Am transmis felicitări autorităților georgiene pentru amplul program de reforme implementate în ultimii ani și am reiterat sprijinul României pentru împlinirea aspirațiilor europene și euro-atlantice ale Georgiei, salutând frecvența contactelor și calitatea întrevederilor bilaterale româno-georgiene, inclusiv pe parcursul primei părți a anului 2018. De asemenea, în cadrul discuției, am subliniat susținerea de către România a integrității teritoriale, suveranității și inviolabilității frontierelor recunoscute internațional ale Georgiei.

Domnul Vakhtang Makharoblishvili a transmis mulțumirile părții georgiene pentru sprijinul țării noastre în ceea ce privește parcursul european și euro-atlantic al Georgiei, inclusiv sub aspectul împărtășirii expertizei deținute de România în procesul integrării europene, și a subliniat importanța consolidării cooperării pragmatice în diverse domenii, în vederea consolidării relațiilor dintre cele două țări.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.